A 13-a lună. Cât de ușor să-mi fie Sufletul, Doamne?

“În inima ta se află o lumânare, gata de a fi aprinsă; în sufletul tau se află un gol, gata de a fi umplut. Le simți, nu-i așa?” întreba Rumi

Da, așa este. Și în sufletul meu era un gol, un gol adânc, tăcut și dureros. Nimic nu-l umplea. Nimic lumesc. Căutam calea cea mai potrivită să umplu acest gol. Într-un final am găsit-o.

Sunt deja în a 13-a lună de când îngrijesc. Îngrijesc trupuri îmbătrânite, minți bolnave, suflete amorțite, destine îmbâcsite. 

Le îngrijesc, le spăl, le îmbrac, le dezbrac, le ascult, le ignor, le port, le șterg, le plimb, le trezesc, le pansez, le vorbesc, le ascult, le critic, le plâng. Învăț să le iubesc. Să le iubesc cum pot eu mai bine, mă rog să le pot iubi exact așa cum sunt și să pot lăsa Creatorul să lucreze prin mine. Obosesc repede și am nevoie de pauze lungi în care să nu mai fac nimic, doar să stau și să respir, atât. 

Să ai grijă este solicitant. Să îngrijești, este consumator. O fac. Acea dulceață este peste logica umană și aduce împlinire sufletului. Să-mi păstrez sufletul luminos e cea mai mare bucurie pentru mine. 

“Doar cu inima poti atinge cerul.” 

Rumi 

La poarta Ta, Doamne, bat și Te chem să-mi fii alături în fiecare clipă a vieții mele, să pot învăța iubirea aici, să mă întorc la Tine în bucurie. 

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne?

Să mi-l așez pe coama unui fluture

Și să-l rog să mi-l poarte în cuib de floare 

Să-i arate mireasma de la curtea Ta.

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne?

Să-l pot în piept ca pe-un medalion de cristal,

să se reflecte în el dorul omului primordial...

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne? 

Ca să-l așez la Tine-n palmă

Sau să-l agăț de-un fir de iarbă 

Ori să-l învelesc cu o petală...

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne? 

Să-l iau cu polonicul, să-l pun la înmuiat în rouă, 

Să-l spăl cu raze de lumină iar apoi să-l uit afară ca să-l plouă. 

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne? 

Să vin acum la curtea Ta, 

Să-ți dăruiesc un bob de stea, 

Cusut cu fir de aur pe-o andrea. 

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne? 

Să adorm acum în pasul Porții 

Să-mi culc visul în dorința nopții

Să merg la școala înțelepciunii 

Să învăț tăcerea, iubirea, frumusețea acțiunii.

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne?

Să pot să mă apropii de inima oamenilor, 

să le vorbesc cuvinte de alin

să le dăruiesc un strop de tihnă, să le șteargă acel greoi suspin.

Cât de ușor să-mi fie sufletul, Doamne?

să Te găsesc în căușul florilor de câmp, 

în zumzetul albinelor, 

în răcoarea dimineților,

în saltul căprioarelor.

https://youtu.be/hOVdjxtnsH8