Numele meu este Loredana-Cristina Majić, născută Crăciunescu. Sunt absolventă a Facultății de Psihologie (2006-2009), cu peste 100 de ore de dezvoltare personală făcute în cadrul Școlii SPER, am un Master în Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică (2009-2011), am parcurs și un Curs de Practitioner Coach, Training si Public Speaking (2019) ca în cele din urmă, să aprofundez ceea ce m-a interesat încă din copilărie, să-L aflu pe Dumnezeu. Astfel am ajuns să învăț despre medicina energetică, reiki și tarot sub îndrumarea unui mentor drag, Karyn Maria Taulescu. În prezent locuiesc în Germania și lucrez ca ajutor de infirmieră la Diakonie Bamberg-Forchheim (2021). Drumul meu a fost bogat în experințe care m-au vrut în adevăr cu mine doar că, uneori, să fii în lumina adevărului înseamnă să permiți luminii să te ardă, să te curețe, să te modeleze, să te transforme, să rămâi curajos. Și iată-mă azi aici, continuând să învăț și să lucrez la aspectele mele interioare care umbresc Lumina.
Am creat acest blog cu bucuria celui care se încrede într-o forță creatoare care depășește umanul din interior. Acesta este spațiul meu vulnerabil în fața oamenilor dar care, primind iubirea Tatălui Ceresc, permite Luminii să se manifeste în lume astfel.
Cu iubire, aștern și eu cuvintele care vin să fie împărtășite. Am învățat că iubirea înseamnă a dărui și a rămâne în comuniune cu tot.
Mulțumesc că ești aici! Fie să primești ceea ce ai nevoie iar sufletul tău să se bucure alături de al meu, sporind iubirea, armonia, pacea și susținând unitatea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu